vineri, 12 februarie 2010

"Iarba legală", primul pas către heroină


Drogurile uşoare sunt din ce în ce mai des consumate de către adolescenţii români. O spun medicii la care tinerii consumatori de "iarbă" ajung în cele din urmă să se trateze de dependenţa de heroină sau cocaină.
Marijuana, haşişul şi chiar salvia, cunoscute sub numele generic de "iarbă", sunt consumate în România de la vârste din ce în ce mai mici şi de tot mai multe persoane. Doctorul Cristian Bellu Bengescu, de la Laboratorul de Sănătate Mintală din Bucureşti, a declarat pentru REALITATEA.NET că din nefericire numărul celor care se tratează ambulatoriu la Laboratorul de Sănătate Mintală este în continuă creştere. Majoritatea consumatorilor de droguri uşoare ajung la spital de la "vârsta discotecii", adică de la 14-15 ani.


Doctorul Cristian Bellu Bengescu a declarat că "mai nou drogurile uşoare pot fi cumpărate chiar din magazine. Adică vânzătorii care comercializează salvia, pe sub tejghea vând marijuana sau haşiş. Cei mai mulţi tineri încep să consume drogurile uşoare sau iarbă legală (n.r. salvie) din teribilism. Ce este îngrijorător însă, este faptul că drogurile uşoare sunt doar primul pas către cocaină şi heroină, drogurile puternice care creează dependenţă".

"Locurile preferate de adolescenţi pentru consumul de droguri uşoare sunt discotecile sau chiar propriile apartamente, atunci când nu sunt supravegheaţi de către părinţi", a mai spus doctorul Cristian Bellu Bengescu.

Drumul către consumul de droguri puternice, cum sunt heroina sau cocaina este unul foarte scurt, consideră medicii. "Toţi minorii care consumă droguri uşoare au stări de euforie sau de "rupere de realitate" însă de scurtă durată. Asta înseamnă că la un moment dat vor fi tentaţi să consume ceva mai puternic. Aşa se ajunge la consumul drogurilor puternice", a mai spus doctorul Cristian Bellu Bengescu.

Pe de altă parte, directorul Spitalului Alexandru Obregia - Secţia de Neuropsihiatrie Infantilă, doctor Corina Ciobanu, a declarat pentru REALITATEA.NET că "cei care ajung să fie internaţi în spital pentru dezintoxicare ajung deja în sevraj, după ce deja au consumat droguri puternice".

Poliţia Română a publicat pe siteul IGPR informaţii despre media de vârstă a consumatorilor de droguri, care în România, a scăzut în ultimii ani de la 20-25 de ani la 15 ani.

"Cei mai mulţi pacienţi internaţi în sevraj au vârste de 14-15 ani şi majoritatea ajung la spital aduşi de către părinţi. Majoritatea părinţilor însă, conştientizează faptul că minorii sunt dependenţi de droguri din cauză că aceştia încep să fure lucruri din casă. Toţi fură bunurile părinţilor pentru a avea bani de droguri", a declarat doctorul Corina Ciobanu.

"Efectele pe care aceste substanţe le au asupra organismului sunt tulburări puternice de memorie, concentrare sau percepţie, halucinaţii, sau tulburări paranoide dar şi incoerenţă în vorbire, confuzie, anxietate, depresie, delir şi atacuri de panică. De cele mai multe ori tinerii încep să consume droguri, uşoare sau puternice, din curiozitate din dorinţa de a se afirma sau pentru că nu au preocupări constructive", a adăugat doctorul Corina Ciobanu.

În ceea ce priveşte legalizarea drogurilor uşoare, medicii spun un hotărât NU.

Doctorul Cristian Bellu Bengescu spune că este împotriva legalizării drogurilor uşoare. "Chiar dacă cei care o propun spun că ar da liber la fructul oprit, deci fructul oprit nu ar mai fi oprit şi nu ar mai tenta pe nimeni'. Eu nu pot fi pentru legalizare pentru că aceste substanţe dăunează sănătăţii pentru care noi luptăm, pentru că distruge ţesuturile nervoase", a conchis medicul.

Marijuana este un amestec verde - cenuşiu preparat din frunzele, tulpina şi seminţele uscate şi mărunţite ale plantei denumite Cannabis sativa (cânepă). Haşişul este obţinut din aceeaşi plantă şi există sub formă de răşină (care variază la culoare de la galben la maro-închis şi negru) sau de ulei vâscos.

Cel mai adesea marijuana este fumată din ţigări răsucite manual. Poate fi însă fumată şi din pipe obişnuite sau pipe speciale cu apă (water pipes). Marijuana poate fi consumată şi sub formă de infuzie (ceai) sau amestecată în mâncăruri sau prăjituri. În unele ţări este permisă utilizarea marijuanei în scopuri medicale, mai ales în tratamentul cancerului, al SIDA şi al glaucomului.

Legea română sancţionează cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea sub orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.

Dacă faptele menţionate mai sus au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

De asemenea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 5 ani şi cultivarea, producerea, fabricarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept.

Şi cei care permit consumarea de droguri în propria locuinţă sau în locuri publice riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu